ASEZARE

Aşezarea

Comuna Creţeni, situată în partea de sud a judeţului Vâlcea, pe cursul ­mijlociu al râului Peseceana, într-o zonă colinară, cu dealuri domoale, se află la 75 de kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea şi la 15 kilometri de municipiul Drăgăşani. Comuna este alcătuită din satele: Creţeni, Izvoru, Mreneşti şi Streminoasa.

Satul Creţeni este consemnat de timpuriu, chiar înaintea Drăgăşanilor (atestat ca sat la 1535[1]), în mai multe documente din anul 1467, legate de întărirea unor moşii, în timpul domniei lui Radu cel Frumos[2]. Şi în secolele următoare apar consemnări despre vânzări, cumpărări, donaţii de proprietăţi[3], certuri şi împăcări între săteni[4] ai acestei localităţi.

Cele mai multe informaţii documentare despre zona în discuţie provin însă din secolul al XVIII-lea, în special din perioada 1718-1739, când ­Oltenia e ocupată de austrieci. Dese referiri la satele de aici apar în memoriile unor ofiţeri sau cartografi[5].

O informaţie completă despre satul Creţeni o găsim în Conscripţia lui ­Virmond din 1722[6], unde satele de sunt clasificate în mânăstireşti şi megeşeşti (libere), Creţeniul numărându-se printre acestea din urmă. Documentul oferă date şi despre numărul de gospodării. Astfel, pe râurile Pesceana şi Mamu figurează, între alte sate ca Suteşti, Nemoiu (Amăreştii de azi), Mamu-Stăneşti şi Creţeni (Crezzani), cu 72 de familii, deci case.

În secolul al XVIII-lea se consolidează dreptul de proprietate al mânăstirilor şi al episcopiei Râmnicului asupra unor terenuri care aparţin obştilor săteşti. Mânăstirea Horezu avea şi în Creţeni, încă de pe timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, „drept de vinarici”[7] (dreptul domniei de a reţine zece la sută din producţia de vin a localităţii).

Pentru că în memoria colectivă a localităţii persistă ideea că biserica de lemn din Mreneşti a fost mutată şi refăcută după 1821, ca urmare a incendiilor şi devastărilor de lăcaşe de cult, s-ar putea presupune că satul Creţeni ar fi fost implicat în mişcarea socială de la 1821, pandurii deplasându-se din Gorj spre Drăgăşani, aproximativ pe traseul actualului D.N. 67.

Catagrafia din 1832, întocmită conform Regulamentelor Organice, consemna existenţa în Creţeni a 121 de familii[8].

Un moment istoric important la care au participat locuitorii din Creţeni şi Izvoru, fie direct la luptă, fie prin ofrande şi donaţii, este cel al Războiului de Independenţă de la 1877[9]. Deşi în urma acestui război n-au existat morţi în Creţeni, ci doar un rănit (Trepteanu Marin din batalionul II vânători, decorat cu Crucea trecerii Dunării[10]), tradiţia locală reţine o refacere a bisericii de lemn şi a cimitirului de către o femeie care şi-ar fi pierdut fiii în război.

Până la al doilea război mondial, comuna Creţeni a făcut parte din plasa Oltul, cu sediul la Drăgăşani. După 1848 a aparţinut raionului Drăgăşani-regiunea Piteşti, ultima organizare teritorială, din 1968, consfinţind situaţia actuală.

În prezent, comuna Creţeni are o populaţie de 2648 de locuitori, în satul Mreneşti trăind 755 de locuitori în 302 gospodării. Îndeletnicirea principală a acestora a fost, în toate timpurile, agricultura, cea mai mare pondere având-o totuşi viticultura, deoarece comuna face parte din cunoscuta podgorie a Drăgăşanilor. Creşterea animalelor şi cultura cerealelor reprezintă de asemenea ocupaţii ale oamenilor din comuna Creţeni.

Referitor la originea numelui comunei Creţeni, unele cercetări[11] ajung la concluzia că acesta se trage de la o familie numeroasă şi puternică, atestată în multe documente din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea[12], al cărei nume era Creţu. În ce priveşte satul Mreneşti, numele acestuia e întâlnit în documente în legătură cu un oarecare Badea Mrenescu[13] care vinde, împreună cu tovarăşii săi, un loc în Creţeni. Până în prezent, nu am întâlnit nicăieri în alte documente, pe crucile din cimitirul satului, ori între locuitorii actuali acest nume. De aceea, se poate presupune că, fiind sat de moşneni, acest Badea Mrenescu provine dintr-un „moş” care a stăpânit „cureaua” de moşie şi a dat numele ­satului.